- Articole: MOLITFELNICUL ÎN SERVICIUL DIVIN. ISTORIC ŞI TEMATICĂ

1 Câteva consideraţii generale Cărţile de cult folosite de Biserica Ortodoxă se împart în două categori: cele de strană a serviciului divin public cum ar fi, Mineele, Apostolul, Acatistierul Antologhionul, Panihida etc. şi cărţile liturgice, folosite de preot atât în serviciul divin public cât şi cel particular acestea fiind, Liturghierul, Evanghelia, Molitfelnicul, Tipicul, Aghiasmatarul, Arhieradiconul, etc. Molitfelnicul în serviciul divin public cât ţi cel particular, are o mare importanţă datorită complexităţii cuprinsului, care răspunde cerinţelor şi nevoilor credincioşilor. Această carte cuprinde Sfintele Taine, rugăciuni. Ierurgi, molifte, de care creştinul are nevoie pe întreaga perioadă a vieţii sale. Denumirea de Molitfelnic, Molitvelnic provine din slavonescul molitvinikủ, însemnând rugăciune, cuvânt iar în limba greacă avem denumirea de Evhologhiul εύχολογίου τό έυχη λόγος, Evhologhion, evhi logos însemnând rugăciune, cuvânt de la εύλογώ-evlogo însemnând binecuvântare. În general numele acestei cărţi de cult s-a păstrat cu unele diferenţe de zonă cum ar fi Molitvenic, aceasta fiind ediţia slavă de la Târgovişte din 1545, diaconul Coresi tipăreşte o carte de cult în 1564 la Braşov pe care o numeşte Molitevnic, Dosoftei la Iaşi în 1681 numeţte această carte Mltvnic=Moltănic, în ediţia de la Bălgrad din 1688 apare demunirea de Molit к-vnic, ediţiile de la Râmnic apar sub denumirea de Molitvenic-к tot Molitvenic-к poartă ediţile de la Bucureşti din 1794 şi Sibiu 1874. O altă denumire a acestei cărţi de slujbă este, după cum am menţionat mai sus, şi denumirea cea greacă de Evhologhion ce să zice şi Molitкvnic cum ar fi şi ediţia de Bălgrad 1689 sau Rîmnic 1730. Alte ediţii intitulate Evhologhion sunt şi cele de la Buzău Râmnic 1706, Târgovişte 1713, Bucureşti , Iaş 1749, 1754, Blaj 1815 şi 1913. Denumirea de Evhologhion o poartă puţine ediţii, menţionând aici Bucureşti 1808, Evhologhionul sau Carte de rugăciuni, Bucureşti 1888, şi Evhologhionul Bogat O altă denumirea a acestei cărţi de cult dar care este rar întâlnită, folosită mai mult în părţile Moldovei, provenind la noi în ţară din Rusia ortodoxă, aşa numitul Trebnic fiind tipărit în trei ediţii, unul ar fi Trebnicul slav de la Câmpulung din 1635 şi două ediţii ale Trebnicului român de la Chişinău din 1920 respectiv 1926. Variaţia titlului de la Molitfelnic la Evhologhion sau Trebnic, pe teritorul ţării noastre, se datorează influenţelor culturii bisericeşti fie cea slavă, fie cea greacă. Denumirea slavă apare datorită influenţelor slave de pe teritoriul ţării noastre iar influenta rusească apare sub Mateiu Basarab când cartea se numea ca şi în Biserica Rusă, Trebnic iar în vremea lui Cinstantin Brâncoveanu se folosea denumirea greacă a cărţii, Evhologhion. În zilele noastre denumirea acestei cărţi liturgice este de Molitfelnic- cuprinzând slujbe, rânduieli şi rugăciuni săvârşite de preot la diferite trebuinţe din viaţa creştinilor, denumire folosităşi neschimbată încă de la ediţiile din 1854 respectiv 1859, apărute sub Mitropolitul Nifon la Bucureşti. 2 Ce este Molitfelnicul. Molitvenicul, Moltvelnicul, Molitfelnicul, Molitevelnicul, Evhologhionul adecă Molitvelnicul, Evhologhionul sau Trebnicul face parte din categoria cărţilor de cult folosite de preot la diverse nevoi ale creştinilor, răspunzând cerinţelor acestora prin rugăciunile ce sunt cuprinse în această carte de cult. Această catre răspunde cerinţelor şi nevoilor vieţii creştinului de la naştere până la moarte cuprinzând cele Şapte Sfinte Taine ale Bisericii Ortodoxe cât şi ierurgii şi rugăciuni la diferite trebuinţe ale creştinului. . Cuprinzând Sfintele Taine, slujbe la diferite trebuinţe, şi ierurgii, Molitfelnicul a fost numit şi cartea de căpătâi a evlaviei ortodoxe. Aurel Popoviciu duhovnicul de la Seminarul sibian şi profefor de muzică bisericească şi tipic spune că Molitvelnicul cuprinde rânduielile sfintelor taine, afara de Taina Preotiei , a ierurgiilor şi a sluzbelor de care au nevoie credincioşii. 3 Primele menţiuni istoriografice ale Molitfelnicului Pentru identificarea primelor menţiuni istoriografice ale Molitfelnicului trebuie să mergem la izvoarele acestuia. Ţinând seama de cuprinsul acestuia în care sunt cuprinse şi Moliftele Sfântului Vasile cel Mare ale Sfântului Ioan Hrisostom sau Gura de Aur putem afirma că această carte de cult începe să se alcătuiască încă din secolul IV şi durază până în jurul secolului IX. Formarea acestei cărţi are la bază şi textele manuscrise ale Sfântului Iacov, Sfântului Marcu, prima Liturghie sumară pe care o găsim în Constituţiile Apostolice şi Liturghiile celor trei mari Sfinţi Părinţi ai Bisericii primare: Sfântul Vasile cel Mare Arhiepiscop de Cezarea Capadociei (330-379) a cărui Liturghie se săvârşeşte de 10 ori pe an, a Sfântului Ioan Hrisostom sau Gura de Aur Patriarh al Constantinopolului (354-604) a cărui Liturghie se săvârşeşte în majoritatea zilor din tr-un am bisericesc, Grigore cel Mare Papă al Romei(540-604) , fiindui atribuită Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, săvârşită în Postul mare, de aceea prima carte de acest gen se mulea Liturghierul-Molitfelnic având în cuprisul ei şi Liturghiile mai sus relatate. Ca perioadă de început a alcătuirii Evhologhionului putem spune că este veacul al IV-lea iar dezvoltarea sau evoluţia sa a durat mai bine de şase secole, când în secolul IX se cunoaste apogeul dezvoltării acestei cărţi. În secolul al XI-lea s-a descoperit în Sfântul Munte Athos un Evhologhion a lui Serapion care care a fost episcop de Thumis sau Thumuis, această carte datând din secolul al IV-lea, se pare ca acest episcop nu este altul decît contemporanul şi bunul prieten a lui Atanasie cel Mare, iar oraşul Thumis se afla undeva în Egiptul de jos în apropiera Alexandriei. Autorul acestei cărţi, chiar dacă poartă numele episcopului Serapion se pare că nu este el cel care l-a alcătuit ci doar a făcut unele modificări de adaptarea anaforalei liturgice la cerinţele vremii sale când creştinii ortodocşi luptau împotriva ereziei lui Arie , tot Serapion a modificat rugăciunea undelemnului şi a îmbogăţit textul unor rugăciuni, încadrându-le într-o grupă separată şi punând la supratitlu numele de Serapion Acest Evhologhion a lui Serapion are la bază un Arhieradicon scris cu mult înainte de anul 300 dar care nu s-a mai păstrat. Toate Evhologhioanele, fie în manuscris fie tipărite, din următoarele secole, îşi au izvor din Evhologhionul Codicelui Barberinii din secolul VIII , păstrat în două exemplare unul în Biblioteca Vaticanului şi unul în biblioteca episcopului Porfirie actoalmente în Biblioteca impărătească din Petersburg , care după unii istorici datează de la sfârşitul secolului VIII iar după alţii începutul secolului al IX-lea. Primele tipărituri ale Evhologhionului sau Molitfelnicului apar deabea în secolul al XVI-lea iar până atunci găsim folosite Evhologhioanele în manuscris alcîtuite sub formă de Codice cum este şi Codicele Barberinii din secolul al VIII-lea. Pânî în secolul al XVI-lea Evhologhioanele erau scrise pe pergament, pe foi de hârtie sau membrană, în uncile sau cu litere cursive minuscule ori majuscule ca o caracteristică din punct de vedere paleografic este aceea că numele des folosite sunt prescurtate, cum ar fi: Τς (Τεος) sau Θς (Θεός), şi chenarele de linii simple încadrează paginile acestor manuscrise. După înfiinţarea tiparului în 1444-1945 de către Johannes Gensfleisch cunoscut sub numele de Gutenberg la Mainz la nici 100 de ani apare prima carte Evhologhion tipărită aşa numita ediţie princeps a Evhologhionului cel Mare din 1526 de la Veneţia cuprinzând şi cele trei Liturghi. Astfel că de la ediţia princeps a Evhologhionului celui Mare din secolul XVI urmează alte ediţii care se răspândesc pe întregul orient ortodox. Alte ediţii ale Evhologhionului apar la Roma fiind reprezentate ritul grecilor uniţi sau a Bisericii Greco-Catolice astfel că la 1754 avem tipărită prima ediţie a Evhologhionului de acest fel care are la bază ediţia ortodoxă de la Veneţia din 1727 următoarea ediţie apare tot la Roma în 1872, având un scop precis şi anume aceela de propagandă a uniaţiei pe teritoriul cât mai multor ţări. Totuşi şi la întocmirea acestei ediţii s-a ţinut seama de ediţia Evhologhionului lui T. H. Demetrius din 1777 de la Veneţia-reprezentând ediţia cvasi-oficială a bisericii Greco-Catolice sau a uniaţilor. În secolele XVI şi XVII ediţiile Evhologhionului de la Veneţia se înmulţesc considerabil răspândindu-se pe întreg teritoriul orientului ortodox. Pentru ediţiile româneşti a Evhologhionului sau Molitfelnicului s-a folosit traducerea Evhologhionului de la Veneţia a lui Nicolae Glichis din 1691, ediţie nepăstrată. Datorită răspândirii Evhologhionului prin diferite Biserici locale cuprinsul acesuia s-a dezvoltat şi uniformizat în funcţie de nevoile creştinilor din şi a problemelor acestora. Biblioteca Academiei Române are spre păstrare mai multe exemplare din ediţiile acestui Evhologhion sau Molitfelnic intitulat Evhologhion sive rituale graecorum complectus ortus et ordines divinae liturgiae editat cu note critice de Iacob Goar la Paris în 1647, alte ediţii se păstrează în limba greacă sub denumirea: Εύχολόγιον τό Μέγα Paul Krizner