- Articole: Biserica şi globalizarea economică

Argument Biserica, instituţie divino-umană, avându-L pe Hristos cel mort şi înviat ca şi Cap al eicum spune şi apostolul neamurilor, a reuşit să străbată mai bine de două mi de ani luptând cu tot felul de influenşe care doreau distrugerea ei sau secularizarea Ecclesiei. Prigoanele şi persecuţiile prin care a trecut în preimele secole, problemele de luptă doctrinară în vremea Sinoadelor Ecumenice şi lupta împotriva altor popoare au dus la dobândirea credibilităţii istorice înfruntând orce sistem sau ideologie ce a apărut în timp şi care nu a făcut altceva decât să o distrugă, însă cum bine stim conducătorul acestei Biserici este de natură dumnezeiască nu au putut-o biruii. Fenomenul de globalizare economică nu va reuşi să aducă un surplus de bine sau de prosperitate pentru că la acest nivel unii câştigă şi alţii pierd. Piaţa mondială de desfacere, renunţarea la cultura unui popor şi la indentitatea sa naţională şi religioasă duce la destrămarea naţiei respective şi la pierderea raportului său cu transcendentul cu divinitatea. Să nu uităm ca dacă Dumnezeu dorea ne făcea dintru începuit o uniune de popoare însă aici este frumuseţea nemărginitei înţelepciuni a lui Dumnezeu ca fiecare popor să-şi manifeste sentimentul religios asupra Sa prin secificul neamului. I.Câteva date cu privire la Uniunea Europeană în contextul globalizării. Uniunea Europeană, conform Constituţiei Europene, apare datorită voinţei oamenilor ca o concepţie a unităţii între statele membre. Propunerea obiectivelor comune expuse de reprezentanţii fiecărui stat se bazează în primul rând pe chestiunea politică, economică, culturală şi, mai nou pe problema de apărare sau militară. Uniunea Europeană îşi propune să promoveze pacea, valorile sale culturale şi înţelegerea între statele Uniunii. În cele ce urmează ne propunem să prezentăm în câteva date, înfiinţarea Uniunii Europene- scurte coordonate istorice, urmând apoi prezentarea integrării României în acest sistem, încheind acest capitol cu una din cele mai apăsătoare probleme din zilele noastre, şi anume religia şi omul religios în Uniunea Europeană şi în România de azi. I.1.Uniunea Europeană- perspectivă istorică sau cum s-a ajuns la globalizare. Secolul al XX-lea a fost puternic zguduit de cele două războaie mondiale , unde întreaga omenire n-a avut decât de pierdut după aceste evenimente. În 1945 se încheie şi cel de al- II-lea Război Mondial astfel că după toate dezastrele, distrugerile şi pierderile de vieţi omeneşti, ce au avut loc în această perioadă, toate statele au încercat să se refacă, din punct de vedere economic, social, politic, religios etc. În anul 1947 primul ministru al Angliei Winston Churchill propune idea de Statele unite ale Europei astfel în 1948 ia fiinţă primul Congres al Europei . La 9 mai 1950 ministrul de externe Robert Schuman a propus această unire a statelor pentru o cât mai bună strategie economico-politico-militară, practic această dată este numită şi ziua de naştere a Uniunii Europene. La începutul înfiinţării acestei Uniunii au existat doar şase state extinderea a continuat şi în anii 1973 , 1986 , 1995 . În 2004 la 1 mai a avut loc cea mai mare extindere aderând zece noi ţări . În această perioadă se alcătuiesc mai multe tratate şi se înfinţează mai multe comunităţi, cum ar fi: 1951 Tratatul de Pace de la Paris. Se înfiinţează Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului ( CECO ) 1956 are loc Conferinţa celor şase ( Messina) 1957 Tratatul de la Roma 1957 Comunitatea Economică Europeană sau Piaţa Comună şi Comunitatea europeană a Energiei Atomice ( CEEA ) 1968 alte 15 state integrate până la acea vreme au înfinţat o Uniune Vamală având un tarif exterior comun, dar deplin, s-a întâmplat de abia în anul 1993 prin înfiinţarea pieţei unice- Spaţiul Schengen, semnat la 10 mai 1985 1997 Tratatul de la Amsterdam- permite libera circulaţie în ţările membre 2000 Tratatul de la Nisa Am prezentat aceste câteva date pentru a putea observa că practic Uniunea Europeană s-a format pe cel puţin 7 elemente de bază şi toate se rezumă la planul politic, economic, de toleranţă, libertatea de exprimare, egalitate între oameni, solidaritatea şi diversitatea culturală. Aceste date prezentate, ne arată faptul că Uniunea Europeană şi-a construit un sistem politico-economico-social foarte puternic, mai nou şi militar. Dar statutul religios al Europei se pare că rămâne marginalizat, lăsând totul în seama fiecărui stat în parte. Observăm aşadar că toate aceste date şi realizări pe plan european practic se îndreaptă spre globalizare spre unificarea pieţelor de consul din Europa şi nu numai. I 2 Problema actuală a religiei în Uniunea Europeană În acest subcapitol vom încerca o prezentare a sistemului religios din Uniunea Europeană, bazându-ne mai mult pe problema drepturilor omului şi a libertăţilor religioase. Europa de azi încearcă prin diferite metode să se limiteze doar la partea strict economico-politică şi înceargă să se substragă de sub imperiul religios şi în special a creştinismului, prin simplul fapt că nu-i dă importanţa cuvenită iar prin această atitudine se încearcă secularizarea şi desacralizarea societăţii. Trebuie menţionat că Europa îşi are ca izvor spiritual, învăţătura lui Hristos prin răspândirea creştinismului chiar de Sfântul Ap. Pavel, după cum menţionează Earle E. Cairns: Cu asemenea credinţă şi curaj, nu este de mirare că Pavel a reuşit să ducă mesajul mântuirii la popoarele neevreieşti din Imperiul Roman şi să dea startul culturii creştine în marşul ei triumfător spre apus prin Europa . Putem deduce din cele relatate faptul că răspândirea creştinismului a trecut şi prin Europa lăsând în urma lui învăţătura transmisă populaţiilor de acolo. Eusebiu de Cezareea menţionează în monumentala sa lucrare Istoria bisericească, că Apostolul Andrei, fratele Sf. Ap. Petru, a propovăduit învăţătura creştină în Dacia Pontică, care ulterior devine provincie romană numită Sciţia Minor, Când Sfinţii Apostoli şi ucenici ai Mântuitorului nostru, s-au împrăştiat peste tot pământul locuit, Toma, după spusele Tradiţiei, a luat (spre evanghelizare) Ţara Parţilor, Andrei Schitya, Ioan Asia unde şi-a petrecut toată viaţa pâna ce a murit în Efes... Am adus aceste argumente pentru a fi fondată afirmaţia că Europa este creştină, dovadă ne stau aceste mărturii şi nu numai, astfel că orice negare a identităţii creştine a Europei este nefondată. Fiecare stat în parte, până la înfiinţarea Uniunii Europene, a avut cel puţin o religie sau o Biserică oficială statală, care răspundea nevoilor poporului, după integrarea unor state se pare că religia nu a dispărut dar nici nu i se acordă o deosebită importanţă. Aceasta nu înseamnă că fiinţa religioasă a omului a dispărut ci doar că s-a limitat strict la ideea personală a omului. Sistemul Uniunii Europene nu pune bază pe religie şi de aceea este foarte puţin importantă problema religiei în contextul european. După Cristian Jura:” orice persoană are dreptul la libertatea gândirii, a conştiinţei şi-a religiei[...]acest drept a fost preluat de majoritatea Constituţiilor din lume” . Nu putem afirma că Europa şi implicit Uniunea Europeană este de confesiune numai romnano-catolică, ortodoxă, protestantă ci doar putem menţina că Europa este religioasă prin membrii ei, aparţinând fiecare unui cult sau religii. Putem spune că la ora actuală Europa este plurireligioasă în sensul că aici convieţuiesc oameni care aparţin celor patru mari religii. Astfel că „reliigile sunt universale. Ele nu se limitează la teritoriul unui stat ci[...]au adepţi în toate colţurile lumii.” Aşadar libertatea de exprimare a sistemului religios, există şi nu poate fi negată. Constituţia Europeană spune foarte clar că Uniunea respectă bisericile şi organizaţile neconfesionale şi nu aduce atingere statului, totul bazându-se pe dreptul şi legislaţia naţională a fiecărui popor în parte dar nici nu încurajează valorile religioase. Încercăm în cele ce urmează să prezentăm drepturile omului cu privire la religie şi manifestare religioasă. În Declaraţia cu privire la eliminarea tuturor formelor de intoleranţă şi de discriminare bazată pe religie sau credinţă din Drepturile Omului adoptată de Adunarea Generală ONU la 25 noiembrie 1981, aflăm din Articolul 1 următoarele: „1.Oricine are dreptul la libertatea gândirii, a conştiinţei şi a religiei. Acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau credinţa precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau credinţa individual sau împreună cu alţii, atât în public cât şi în privat, prin cult, îndeplinirea riturilor, practici religioase şi învăţământ. 2. Nici o persoană nu va fi supusă la constrângeri care i-ar împiedica libertatea de a avea o religie sau o credinţă la alegere. 3. Libertatea de a-şi manifesta religia sau credinţa nu poate forma obiectul altor restricţii decât acelea care, prevăzute de lege, vizează protejarea siguranţei publice, ordinii, sănătăţii şi principiilor morale sau a drepturilor fundamentale şi libertăţile altor persoane.” Observăm aşadar că există o protecţie din partea statului, pe plan naţional, şi una din partea Europei, pe plan european. Europa este creştină, mărturie ne stau izvoarele istorice, şi în decursul marilor emigraţii aici s-au instalat şi alte religii care au aceleaşi drepturi de manifestare. Omul eurpean din zilele noastre are dreptul la manifestare religioasă atâta timp cât nu reprezintă un pericol pentru stat şi Uniune. Parlamentul European a adoptat o rezoluţie asupra unei acţiuni comune a statelor membre ca urmare a diverselor încălcări ale legii comise de unele organizaţii sub acoperirea libertăţii religioase. Bianca Selejan-Guţan numeşte aceste organizaţii secte. Putem vorbi deci, şi de o Europă unită multireligioasă chiar dacă cele mai importante activităţi ale Uniunii Europene sunt cele economice, politice, sociale şi nu în ultimul rând militare. Aşadar Uniunea Europeană nu poate nega identitatea creştină a Europei, iar omul prin drepturile sale poate cere ca sistemul politic european să aibă în vedere religiozitatea acestei naţiuni unite. II Biserica Încercăm o prezentare oarecum academică a Bisericii, spunând în primul rând că termenul provine din limba greacă εκκλεσια şi înseamnă comunitae de credincioşi. Termenul de Biserică reprezintă atât lăcaşul de cult cât şi grupul sau comunitatea de credincioşi botezaţi în numele Sfintei Treimi şi, care mărturisesc pe Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. II 1Natura Bisericii Biserica lui Hristos i-a fiinţă, în planul istoric, la Cincizecime fiind rezultatul lucrării răscumpărătoare a Domnului. Ea este Sfântă pentru că şi Capul Bisericii, în persoana lui Hristos, este sfânt. Lucrarea Duhului Sfânt prin Biserică este transmisă creştinilor prin Taine şi ierurgi, pentru a ne putea sfinţi şi pentru a ne împlini menirea noastră pe pământ, aceea de a ne desăvârşi de a ne mântuii. Învăţătura de credinţă ortodoxă susţine că Biserica înseamnă atât lăcaşul de cult cât şi comunitatea creştinilor, de asemenea Biserica are două atribute de Biserică luptătoare cuprinzând oameni de pe pământ care luptă pentru păstrarea adevărului de credinţă dar şi cu ispitele acestei lumi, iar al doilea atribut este de Biserică triumfătoare adică cea din cer a creştinilor ce s-au săvârşit şi au trecut la viaţa veşnică în dreapta credinţă şi acum se bucură de răsplata primită de la Dumnezeu. Natura Bisericii este divină dar şi umană pentru că a fost înfiinţată de Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, care a avut două firi şi anume firea dumnezeiască şi firea omenească. Întemeierea Bisericii este consemnată de însuşi Mântuitorul când spune: „pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18) iar în alt loc se spune „păstoriţi Biserica lui Dumnezeu pe care a câştigat-o cu scump sângele Său” (F.A.20, 28) aici se arată actul de identitate al Bisericii şi anume este Biserica lui Dumnezeu, care şi-a vărsat sfântul sânge pe cruce pentru ea. După pleacrea Sfinţilor Apostoli la propovăduire au înfinţat Biserici locale mărturisind drept întemeietor al ecclesiei pe Iisus Hristos, atfel că Biserica este extensiunea vieţii divine în persoanele umane. Învăţătura ortodoxă susţine că Biserica este una pentru că unul este Dumnezeu şi prin care se intră în comuniune cu Duhul lui Hristos cel înviat. Prezenţa treimică a Bisericii se întemeiază pe Sfânta Treime lucru incontestabil. Astfel că însuşi esenţa vieţii spirituale a Bisericii este o tainică participare la relaţile veşnice ale celor Trei Persoane Treimice ca realitate ultimă a vieţii harice. Viaţa noastră în Biserică este viaţa noastră în Hristos care este Cap al Bisericii, astfel că nu putem fi cu Hristos dacă nu trăim viaţa Bisericii. Biserica mai are de asemenea patru atribute şi anume, conform Simbolului de credinţă Niceo-constantinopolitan articolul 9, „şi într-una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică”, având următoarele explicaţii: Biserica este Una pestru că unul este Dumnezeu şi unul este Capul Bisericii Iisus Hristos, de asemenea este şi unitară ca extensie a unităţii dumnezeieşti, „Este un singur Trup şi un singur Duh -spune Apostolul Pavel- precum şi chemaţi aţi fost într-o singură nădejde, este un Domn, o credinţă, un Botez..” (Efeseni 4, 4-6). Biserica cea una, unică şi unitară care a păstrat şi a propovăduit adevărul revelat nealterat şi fără adaosuri sau omiteri e dovedită de istorie ca fiind Biserica Ortodoxă. Biserica este Sfântă pentru că Iisus Hristos sfânt este şi a sfinţit-o prin jertfa Sa pe cruce prin Scumpul său Sânge, este sfântă şi prin marea sa calitate de lăcaş al Duhului Sfânt, astfel că toţi membrii bisericii se sfinţesc prin ea prin Sfintele Taine. Tot Apostolul neamurilor spune: „Hristos a iubit Biserica şi s-a dat pe Sine pentru ea ca s-o sfinţească, curăţindu-o prin baia apei prin cuvânt şi ca s-o înfăţişeze Sieşi Biserică sfinţită, neavând pată sau zbârcitură ci ca să fie sfântă şi fără de prihană” (Efeseni 5, 25-27. ) Biserica este sobornicească sau universală (catolică) pentru că ea se adresează tuturor oamenilor, chemându-i permanent la comuniune cu Dumnezeu prin Sfintele Taine având ca scop final dobândirea mântuirii tuturor. Este sobornicească pentru că deşi este răspândită în toată lumea ea îşi păstrează unitatea vie şi activă peste tot pământul unde s-a răspândit creştinismul. Prin expresia sobornicităţii bisericii se mai înţelege şi modul de organizare şi conducre al Bisericii arătând strânsa legătură cu Sinoadele Ecumenice evidenţiind unitatea ei chiar dacă în istorie au apărut şi alte „biserici”, astfel că sobornicitatea bisericii lui Hristos constă în cele 7 Sinoade Ecumenice iar singura Biserică, care se conduce după sobornicitate este cea Ortodoxă. Biserica este apostolică, pentru că prin aceasta înţelegem însuşirea prin care Biserica se afirmă ca fiind întemeiată de Iisus Hristos şi aşezată pe temelia Apostolilor fiind zidită pe „temelia apostolilor şi proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos” (Efeseni 2, 20) şi „nimeni nu poate să pună altă temelie decât cea odată pusă care este Iisus Hristos.” (I Corinteni 3, 11). Această apostolicitate a Bisericii se manifestă şi în succesiunea apostolică din cuprinsul istoriei bisericii potrivit căreia harul apostolilor se transmite neîntrerupt episcopilor care sunt hirotoniţi în mod canonic, de-a lungul timpului. Chemarea continua la Dumnezeu prin Biserică nu va înceta niciodată pentru că aceasta este menirea ecclesiei, de a-i mântui pe toţi cei ce vor să intre în comuniune cu Dumnezeu prin Sfintele Taine sau sacramente. Sfântul Ciprian al Cartaginei spunea: „În afara Bisericii nu există mântuire” şi „Cine n-are Biserica drept mamă, nu-L poate avea pe Dumnezeu drept Tată” fapt atestat de întreaga învăţătură a lui Hristos. Chemarea continuă a Mântuitorului şi dorinţa Lui ca toţi să fim una ne obligă în aceste vremuri să păstrăm dreapta credinţă nealterată şi nemodificată şi astfel să încercăm să fim mai uniţi, mai iubitori şi înţelegători cu semenii noştri căci în fiecare din noi se găseşte Chipul lui Hristos care şi-a dat viaţa pentru craturile sale din marea şi infiniata Sa iubire, de aceea biserica trebuie să fie pentru noi toţi locul cel mai sfânt cel mai sacru unde să ne întâlnim real cu Hristos prin Sfintele Taine, prin unirea reală cu Trupul şi Sângele său. Przentarea făcută mai sus fundamentează adevărul de credinţă revelat în care Biserica este cea care şi prin care se revarsă harul lui Dumnezeu şi datorită căreia toţi cei ce vor să se mântuiască pot îmbrăţişa Biserica, în ciuda faptului că prin globalizare nu se secularizează doar economical şi socialul ci se tinde sis pre o globalizare a Bisericii în sensul că se doreste o religie mondială, o unică religie, la mivel global. Acest fenomen de globarizare a religiei este practice un current ideologic şi nu va avea viaţă lungă pentur că nu are un fundament doctrinar de relaţie transcendent dintre om şi Dumnezeu şi nu în ultimul rând să ţinem seama şi de adevărurile false pe care le mărturisesc unele secte, confesiuni sau bisericii, toatea acestea fac imposibilă globarlizarea Bisericii lui Hristos. III Globalizarea-generaliţi Pentru a vorbi despre globalizare e necesar să o definim, lucru care nu este tocmai uşor ţinând seama că acest fenomen are mai multe ramificaţii în ceea ce priveşte unificarea mondială. Atfel că prin globalizare se înţelege termenul întrebuinţat pentru a descrie un proces multicauzal care are drept rezultat faptul că evenimente care au loc într-o parte a globului au repercusiuni din ce în ce mai ample asupra societăţilor şi problemelor din alte părţi ale globului. Globalizarea, acest proces obiectiv al stalelor lumii se desăşoară cu o viteză, adeseori uluitoare, având ca factori de ajutor şi tehnologia modernă prin care se încearcă accelerarea fenomenelor economice. Globalizara economiei va reuşi in scurt tim să formeze o piaţă modială, cum deja se observă, în care schimbul de mărfuri, afacerile, vânzările şi cumărările vor avea un efect atât pozitiv cât şi negativ. Piaţa unică spre care tinde Europa şi nu numai, prin globalizarea economică presupune globalizarea procesului de creare a produselor interne brute din interiorul statelor lumii. Am spun că are efecte pozitive dar şi negative, bazându-mă pe unele afirmaţii ale unor influenţi oameni ai lumii şi pe realităţile sociale din viaţa de zi cu zi astfel că Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea spunea la un moment dat că:”Globalizarea va avea efecte foarte pozitive dacă va putea fi sprijinită de un puternic sentiment al absolutului şi al demnităţii tuturor oamnenilor şi al princiliului că bunurile de pe pământ sunt destinate tuturor. Libertatea economică este numai unul din elementele libertăţii omului. Astăzi este posibilă crearea de mari bogăţii, fără nici o legătură cu cantitatea de muncă.” Însă nu de aceeaşi părere este fostul prim ministru al Franţei Eduard Balladur când spune: „Globalizarea este lumea devenită americană, adică dezechilibrată” sau cum spunea jurnalitul american de la Neow York Times: „Globalizarea este adversarul fără faţă.” Prin globalizare nu se încearcă o economie modială sau un tip de reguli economice la nivel mondial ci se doreşte mult mai mult se doreşte o globalizare a Bisericii a religiei a culturii, o globalizare lingvistică însă acestea ar duce la un colaps total şi o pierdere a tradiţilor a identităţii naţionale şi spirituale aceste aspecte le sesizase şi Umberto Eco când spune: „În schim este oare posibilă globalizarea lingvistică şi culturală? Nu; şi ar fi chiar o nenorocire pentru planetă o astfel de globalizare. Pe planul contactelor globlale trebuie să luptăm pentru a păstra identitatea diferitelor culturi.” Aşadar observăm că acest fenomen de globalizare economică nu are un efect benefic asupra umanităţii ci doar interese meschine ca unii să se îmbogăţească peste noapte chiar dacă la suprafaţă definiţiile globalizarii arată bine însă substratul este altul. Poate fi vorba chiar de o nouă ordine mondială spre care se tinde, un guvern mondial o economie mondială o religie mondială, toate acestea datorită secularizării omului şi datorită setei sale de putere, de dominare. III 1Globalizarea şi problema economică Patru aspecte se referă la globalizarea economică ce indică patru tipuri de fluxuri peste graniţe, şi anume fluxuri de bunuri/servicii, de exemplu liber schimb, fluxuri de persoane (migraţia), de capital şi de tehnologie. O consecinţă a globalizării economice este îmbunatăţirea relaţiilor dintre dezvoltatorii aceleiaşi industrii din diferite părţi ale lumii (globalizarea unei industrii), dar şi o erodare a suveranităţii naţionale asupra sferei economice. FMI-ul defineşte globalizarea ca şi “creşterea în interdependenţa economică a ţărilor din întreaga lume prin creşterea volumului şi a varietăţii tranzacţiilor de bunuri şi servicii peste graniţe, fluxul de capital internaţional mult mai liber şi mai rapid, dar şi o difuziune mai largă a tehnologiei.”(FMI, World Economic Outlook, mai 1997). Banca Mondială defineşte globalizarea ca “Libertatea şi capacitatea indivizilor şi a firmelor de a iniţia tranzacţii economice voluntare cu rezidenţi ai altor ţări III 3 Globalizarea religioasă Unul din fenomenele cele mai interesante ale secolului XXI este globalizarea religioasă în care se încearcă unificarea tuturor teligiolor pentru apariţia religiei universale sau globale pentru întreaga lume. Factorii decisivi ai acestei mişcări sunt cu siguranăţă nodnializarea sintemelor naţionale şi unificarea lor pentru a avea o singura cultură, religie, economie, politică. Acest întreg spre care se tinde denotă pierderea simţului iubirii faţă de naţionalitatea fiecărui om şi de cultura sa autentică. Fiecare popor s-a născut datorită culturii sale şi nu poate să se amentece între ele pentru că în aceste condiţii penste câţiva ani nu va mai exista nici tradiţii, nici frumuseţi spirituale ale fiecărui popor şi aceasta datorită secularizării şi a globalizării. Aşa dar globalizarea religiasă este dorită de sectele şi „bisericile” apărute din motive financiare, care nu au un fundament doctrinar şi cu atât mai puţin revelat. Situaţia omului religios în contextul globalizării Această problemă a fost mult discutată de aceea ne propunem să prezentăm situaţia omului religios în context actual în Europa şi în special în Uniunea Europeană, care luptă pentru globalizare. Omul religios, dacă ar fi să-l definim, putem spune ca este acel om care-şi trăieşte viaţa sa religioasă indiferent de contextul vremurilor. Prin viaţa sa încearcă respectarea doctrinei, a legilor, a poruncilor, indiferent de confesiunea sau de religia de care apartine, şi încearcă trăirea vieţii în moralitate. Referindu-ne la religiozitatea omului în context actual European se poate observa o alterare a sa, schimbând principiile morale cu libertinajul şi viaţa religioasă cu cea strict economico-socială. Omul religios în faţa sistemului de globalizare va avea multe de înfruntat ţinând cont de problema secularizării societăţii. Indiferent de context, religia încearcă din răsputeri să se menţină în viaţa omului, care este din ce în ce tot mai degradată şi degradantă. Omul este numit de Sfântul Maxim Mărturisitorul (+662) “cosmos” , lărgind sfera de creare de la microcosmos la cosmos şi-l cataloghează fiind “constătător din trup şi suflet, amândouă constituind un singur cosmos precum din suflet şi trup un singur om.” Omul religios nu va putea fi înţeles pe deplin în acest sistem European căci pentru a avea cineva viaţa şi “raţiunea iubitoare de Dumnezeu şi plăcută lui Dumnezeu să se îngrijească de părţile mai înalte şi mai cinstite[…] adică a cosmosului, a Sfintei Scripturi şi a omului nostru.” Prezentând aceste afirmaţii ale Sfântului Maxim Mărturisitorul, observăm că drumul omului în general se ramifică, unul tinde spre omul European, al omului globalizat, al omului limitat doar la viaţa strict materială, consumistă, bucurându-se de libertatea deplină în ceea ce priveşte existenţa lui, iar pe alt drum îl găsim pe omul religios care îşi are ca izvor de existenţă Biserica cea călăuzitoare şi luptătoare. În Europa de azi situaţia omului religios nu este bine definită, decât doar din punct de vedere juridic, în sensul că Uniunea respectă libertatea de exprimare şi libertatea religioasă dar nu pune această problemă decât pe ultimul loc. Secularizarea şi îngrădirea omului religios în nişte metrice bine prestabilite de Uniunea Europeană nu face altceva decât să neglijeze într-un fel partea religioasă a omului şi să tinde spre o universalitate a religiilor sau mai bine zis spre o globalizare a lor. III 4 Problema omului globalizat- viaţa sa religioasă Am făcut o prezentare a omului religios, şi ne propunem în cele ce urmează să prezentăm problema omului globalizat, relatând în câteva idei problema secularizării omului şi a societăţii, desacralizarea lui şi despiritualizarea, ca fenomene prezente în societatea actuală, în special în Uniunea Europeană. Secularizarea omului Pentru a prezenta problema secularizării umane suntem datori să dăm o definiţie şi să arătăm că: “Secularizarea înseamnă acţiunea de a trece cu forme legale în patrimoniul statului un bun aparţinând bisericii.” Secularizare provine din fr. seculariser dar mai avem şi o altă prezentare a secularizării şi a secularismului, făcută de Mitropolitul grec Hierotheos Vlachas, spunând că secularismul este “pierderea vieţii adevărate a Bisericii, înstrăinarea membrilor Bisericii de duhul ei autentic. Secularismul este respingerea etosului eclesial şi infiltrarea aşa numitului duh lumesc în viaţa noastră” . Acest fenomen se încearcă şi cu omul European în sensul că se încearcă luarea bunului ecclesial dinlăuntrul lui sau mai exact părăsirea lui Dumnezeu fără ca omul lăuntric, religios, să-şi de-a seama şi astfel se încearcă înlocuirea divinităţii cu bunurile trecătoare şi amăgitoare ale lumii acesteia. Mădălina V. Antonescu numeşte această lume a Uniunii Europene, haotică, atâta timp cât nu are în centrul ei religia de aceea se vorbeste despre Noul Umanism , de reabilitarea omului European. Într-o nouă Europă se impune “reabilitarea divinităţii şi a sacerdoţilor, a rolului acestora pentru echilibrarea, dinamizarea şi spiritualizarea unei lumi haotice dezumanizate (prin industrializare, statalizare, tehnologizare excesivă) şi materialiste…” Secularizarea omului pune într-un fel la dispariţia sentimentului religios în sensul că omul va fi lipsit de religiozitate şi propus spre o viaţă de consumism sau consumistă. Societatea europeană a secularizat totul înclusiv cultura, de care spune pr. prof. dr. Dumitru Popescu, „cultura secularizată se întemeiază pe separaţia radicală dintre domeniul public şi cel privat, unul rezervat ştiinţei şi altul religiei, fiindcă lumea nu mai are nimic spiritual sau religios în structura ei” . Viaţa umană prin acest curent de secularizare va ajunge la un moment dat în impas, neavând parte religioasă, lumea şi prin ea înţelegem omul european, altfel spus sau golirea de conţinutul ei spiritual. Va ajunge ca o maşină care funcţionează, dar nu ştie de unde vine şi încotro se îndreaptă. Aşadar secularizarea omului nu este pozitivă pentru viaţa lui religioasă, ci din potrivă se bazează doar pe sistemul economic, politic, limitându-se la consumism şi nimic mai mult. „Secularizarea-spune părintele profesor Mihai Himcinschi-tinde să creeze o societate fără religie, un oraş secularizat, unde nu este nevoie de o realitate transcedentală.” Desacralizarea omului prin globalizare Prin acest termen, al omului european şi nu numai, de desacralizare a sa, se înţelege renunţarea la mentalitatea religioasă. Desacralizarea omului este o problemă mai veche şi nu aparţine Uniunii Europene, ci în întreaga istorie a creştinismului s-a încercat acest lucru. Prin desacralizare înţelegem scoaterea sau eliminarea oricărei forme de sfinţenie, de sacru din viaţa omului şi menţinerea lui în sistemul profan. La omul desacralizat includem eliminarea tuturor religiilor pentru că se încearcă renunţarea la sfinţenie a omului indiferent de manifestarea sa religioasă sau de cultul căruiuia îi aparţine. Prin această desacralizare se încearcă eliminarea sau înlocuirea divinităţii şi a darurilor sale revărsate asupra omului, cu ideologia umană- omul ca zeu. Filozofii secolului XX, au încercat alcătuirea ideologiilor individualiste (Durkheim, Weber, Erving Goffman etc.) şi comuniste (Karl Marx, Lenin, etc.) şi au încercat distrugerea sacralizării şi a ideii că omul are ca scop final mântuirea. Desacralizarea sau lipsirea omului de partea sfântă a vieţii, în context actual, survine datorită unor neglijenţe tot ale omului. Delăsarea totală faţă de cele sfinte şi bazarea pe lucrurile oferite de societate, realizarea pe plan economico-politic a omului, l-au dus la desacralizare sau lipsire de Dumnezeu. În această fază Biserica, încearcă ridicarea omului căzut, îngreuiat de patimi, vicii şi păcate, la starea iniţială adica la asemănarea cu Dumnezeu. Părăsirea spaţiului eclesial, de către omul european atrage după sine unele consecinţe şi anume nereuşirea analizării şi deosebirii valorilor de nonvalori (ex. În pictură un tablou a lui Michelangelo di Lodovico Buonarroti Simoni, poate fi înţeles de oricine iar un tablou modernist a unui oarecare pictor nu transmite decât nişte linii şi pete de diferite nuanţe şi trebuie să-ţi imaginezi cam ce ar vrea să spună pictura respectivă), normalitate de anormalitate (ex. Ceea ce era normal, moral şi firesc în urmă cu un secol acum e anormal şi demodat), moralitatea de etică ( atâta timp cât moralitatea este depăşită de principiile eticii, nu putem vorbi de reabilitarea lumii căzute). Moralitatea este respinsă de majoritatea europenilor ( a se vedea problema homosexualilor sau a avortului- ceea ce fac ei li se pare normal dar cu siguranţă nu moral). Firea umană căzută nu doreşte o îndreptare sau o revenire la Biserică, la sacralitate pentru că atunci ar însemna ca omenirea să renunţe la multe lucruri şi plăceri temporare, care practic sunt nişte dezamăgiri ale vieţii. Desacralizarea societăţii, atâta timp cât nu se bazează pe învăţătura bisericească, va continua să-şi facă datoria ducând omenirea în starea de nerecunoaştere sau refuzare a divinităţii, a vieţii spirituale, limitându-se totul la omul consumist şi decăzut. În ciuda acestor lucruri, „lumea nu poate exista fără fundamentul şi ordinea ei spirituală date de Dumnezeu. Numai pe această cale- cea a Bisericii-religia îşi va găsi adevăratul ei loc în societatea contemporană, ca să contribuie la renaşterea spirituală şi morală a omului în Europa viitorului, la începutul unui nou mileniu”. Descreştinarea omului Acest fenomen de descreştinare este real şi vizibil. Tot mai mult se încearcă, renunţarea într un fel sau altul, la credinţa creştină. Omul ideal în sistemul european este văzut ca o maşină pentru profit, ca un sistem industrial şi nimic mai mult nemaivorbind de spiritualitatea sau religiozitatea acestuia. Descreştinarea omului ţine mai mult de problema generală a religiei, în sensul că se încearcă acapararea, absorbirea omului creştin, la alte religii. Acest fenomen exista şi există şi la ora actuală. Spuneam exista pentru că în decursul istoriei, creştinismul a avut mult de suferit (persecuţii şi prigoane) pentru mărturisirea lui Hristos Dumnezeu, şi există pentru că omul creştin, de multe ori involuntar şi în necunoştinţă de cauză, îmbrăţişază alte religii (ex. principiile doctrinei Islamului: dacă o femeie de altă religie se căsătoreşte cu un musulman, este obligată să treacă la islamism. În cazul când cineva vrea să treacă de la islamism la altă religie este ucis). Situaţia în viitor va fi defavorabilă în ceea ce priveşte descreştinarea omului în sensul că de acum înainte se încearcă schimbarea religiei şi a creştinismului cu cel mai mare pericol al lumii acesteia, cu omul raţional, mecanic, clonat. Prozelitismul agresiv este des folosit în misunea de propovăduire a credinţei unor confesiuni, chiar de multe ori încălcând drepturile omului şi totuşi pe plan european nu se iau măsuri. În ceea ce priveşte sistemul european de descreştinare este destul de clar. Uniunea Europeană respectă libertatea gândirii şi a sentimentelor religioase dar nu recunoaşte Europa ca având identitate creştină. Unul din argumentele duse împotriva recunoaşterii identităţii crştine este acela de a nu face discriminare între religii şi confesiuni. Nu e vorba de discriminare ci de un drept, de o recunoaştere a unei identităţi. Treptat descreştinarea omului va fi mai agresivă ajungându-se până la repercursiuni economico-politice şi poate chiar militare. Noua Europă trebuie să fie a egalităţii, a religiozităţii, a confesionalismului şi nu în ultimul rând al ecumenismului adevărat. Toate cele trei probleme prezentate în acest subcapitol sunt reale şi sunt, dacă le putem numi aşa, fenomene prezente în societatea actuală care în timp se va agrava, dacă nu există înţelegere şi implicare din partea statelor membre şi a Bisericilor, pentru o restabilire a valorilor religios morale. III 5 Omul religios Majoritatea oamenilor au o predilecţie spre o confesiune sau religie şi încearcă să se integreze în sânul acelei Biserici sau comunităţi religioase. Omul ca sumă a tuturor darurilor revărsate de Dumnezeu, şi-a impus în decursul istoriei o formă de manifestare religioasă prin cult, ritual, viaţă bisericească etc. Religiozitarea omului apare atunci când prin întreaga sa viaţă este implicat în raportul cu divinitatea. Raportul omului religios cu divinitatea trebuie să fie unul transcendent, şi putem spune că există o comuniune între el şi Dumnezeu atâta timp cât respectă doctrina confesiunii sau a religiei respective. Fiecare om poate avea o formă de manifestare religioasă dar aceasta nu înseamnă că este în profunzime religios (adică poate participa la ritualurile unui cult, dar să nu trăiască în duhul cultului respectiv, limitându-se la formalism religios, practicat tot mai des în zilele noastre). Omul religios, însă, implică mai multe condiţii. În primul rând credinţa sa faţă de o anumită confesiune sau religie apoi grija faţă de rânduielile doctrinare şi nu în ultimul rând trăirea şi manifestarea sa religioasă. În Europa de azi nu se pune bază pe astfel de trăiri şi manifestări, de aceea un om religios nu va fi pe deplin înţeles într-un sistem desacralizat şi secularizat cum este Uniunea Europeană. Precum în omul religios trebuie să se regăsească divinitatea tot aşa şi în divinitate trebuie să se regăsească omul religios, de aceea majoritatea religiilor fac îndemn la iubire, la pace şi înţelegere, un fel de ecumenism dacă vreţi, unde se cere ajutoratrea celor neputincioşi şi a celor decăzuţi social. Aici se remarcă în mod deosebit doctrina Bisericii creştine prin învăţătura în Iisus Hristos cel care a aplicat primul porunca iubirii. Omul este un „cosmos” după cum spunea Sf. Maxim Mărturisitorul şi este „singura fiinţă care are o viziune-credinţă despre lume, fireşte- din credinţa lui Hristos şi revelaţia Acestuia, de care face dependente vocaţia şi misiunea sa şi care-i conferă demnitatea sa” -aceasta fiind o perspectivă ortodoxă despre om pe care nu o puteam omite. Omul religios îşi încearcă din răsputeri supravieţuirea, într-un sistem desacralizat în care nu există decât drumul falsei libertăţi, a consumismului şi a puterii. IV Concluzii Biserica are obligaţia să răspundă cerinţelor oamenilor şi la provocările acestei lumii globalizate unde raportatrea la Dumnezeu este strict individuală şi pe primul plan este mondializarea economiei şi a politicii. Această luptă dusă de ceva vreme împotriva păstrării identităţii naţionale dar şi a celei religioase are drept scop final blogamizarea economiei, a politicii, a religiei şi în special a omului religios care îşi trăieşte sentimentul religios după normele Bisericii. Dacă am reuşit prin lucrarea de faţă să prezentăm problema Bisericii şi a globalizării economice rămâne la aprecierea altora, cert este că realitatea de care ne confrunăm zi de zi tinde spre globalizare ceea ce ar trebui ca pe fiecare din noi să nu ne facă indiferenţă, încercâd să prevenim, pe cât ne este cu putinţă, globalizarea religioasă căci doar aşa se mai poate păstra identitatea noastră atât ca fiinţă creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu cât şi ca membru al unei comunităţi ecleziastice. Prof. Mrd. Paul Krizner Studiu susţinut la Constanţa în perioada 1-7 septembrie 2009, la a XIV-a întrunire a tinerilor ortodocşi şi luterani din cadrul Dialogului BOR-EKD, organizatăde Arhiepiscopia Tomisului, şi cu binecuvântarea ÎPS Teodosie.