”Ochii însă sunt orbi. Cu inima trebuie să cauți”Antonie de Saint

”Ceea ce sufletul rostește doar în șoapte”.

Felix Lope de Vega Carpio

Ce-i suspinul sau oftatul? O stare pe care o văd și o aud prea des, fie la telefon fie direct, însă prea obsesiv, oftez pentru că mă doare ceva, oftez pentru că mi-e greu, oftez pentru că sufăr, softez în fiecare zi, de ce? Pentru că nu găsesc un sens clar al ofatului sau poate că-l trăiesc prea des.

Invitat săptămâna aceasta la emisiunea domnului profesor Ioan Iercan s-a abordat o tematică foarte pretențioasă de-a dreptul imposibilă de epuizat și anume ”Cunoașterea lui Dumnezeu”, emisiune provocatoare și discutată la un nivel, zic eu, destul de profund teologic. La un moment dat susținusem că iubirea este elementul care ne face să-L cunoaștem pe Dumezeu, da iubirea ,pentru că ea ne apropie de El.

În ultima vreme, timpul care este un aspru judecător al meu, nu mi-a permis să mai aștern câteva gânduri personale pentru această publicație, n-ași putea spune că a fost o perioadă a lipsei ideilor ba dimpotrivă, societatea în care trăim mi-a oferit destule titluri și teme, însă și dintr-o comoditate personală dar și datorită activităților, poate uneori inutile, mi-au îngreunat atât mâna cât și pleopele în momentul când ar fi trebuit să mai aștern câteva gânduri.

E ușor să scri despre cineva fără să-l cunoști în profunzime, e ușor să faci o analză superficială la adresa unei persoane și cu atât mai mult a uneia biblice, pentru că ne despart mii de ani, dar e mult mai greu să trăiești sentimentele și stările acelui om, ce căuta certitudini printre zvonuri, ce căuta o explicație printre vorbe, printre cuvinte.

„Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit?

A ÎNVIAT! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus.

(Ev Marcu, XVI, 6)

Certitudinea Învierii Domnului Hristos este incontestabilă, doar nebunii acestui veac nu vor crede, însă noi care am murit şi am înviat cu Hristos, credem şi mărturisim acest eveniment.

După înneguratele evenimente ale patimilor lui Hristos când batjocura, tortura, suferinţa, erau duse la apogeu, când lumea întreagă s-a cutremurat iar îngerii în ceruri şi-au acoperit chipurile pentru a nu vedea cruzimea şi răutatea umană, în care Fiul lui Dumnezeu Cel ce a întocmit toate, a fost batjocorit şi răstignit. Peste întreaga omenire s-a aşternut liniştea, o linişte tulburătoare care mai mult te înspăimântă decăt să te aline. E liniştea dinaintea minunatei Învieri în care orice princiupiu savant este răsturnat, e liniştea care aduce tulburare înţelepţilor lumii, ce nu credeau în înviere, e liniştea care chinuia pe evreii ce asteptau trecerea acestui mit, numit Hristos iar de fric au pus strajă la mormânt, e liniştea care, cu fiecare clipă cutremură ralitatea răutăţii umane.

E atâta aglomerație în jurul nostru, atâta alegrăură, atâta stres consumat inutil, cu meniurile și cadourile încât mulți am uitat de Tine Doamne, am uitat cum Te-au coborât de pe Cruce și Te-au pus în mormânt nou, Iosif din Arimatea cu Nicodim, am uitat cum acea ploaie mohorâtă ce cădea din cer, de parcă ar fi lacrilile îngerilor ce nu mai încetau de atâta suferință, în văzdus se aude un glas de disperare ce nu vrea, nu poate să se opreasă, și nu vrea să fie mângâiată, ...da e Maica Cerului, Fecioara Maria, ea plânge de durere că Fiul ei nu mai este, plânge că nu poate uita cum cei răi Te lovau cu atâta sadism și cruzime, cum Ți-au pironit sfitele Tale mâini și cum în sfânta Ta coastă au înfipt o suliță, se tânguiește și nimeni nu poate să-i aline durerea.

Și tu și eu suntem chemați la viață, la veselia ce o dă bucuria reînvierii tuturor chiar și a nostră. Uită-te în jurul tău, natura toată reînvie iarba e de un verde pătrunzător, florile emană parfumul lor peste tot pământul, păsările ciripesc din nou prin copacii ce parcă s-au trezit dintr-un somn greu.

Mamă azi e ziua ta, da mamă e ziua ta și a tuturor mamelor și m-am găndit să-ți aștern câteva rânduri cu ochii în lacrimi de dor că nu pot fi azi lângă tine, timpul și distanța nu-mi permit, te rog iartă-mă.

”Viața ne învață să cultivăm uitarea,

ca o măsură de consolare a ființei” Lucian Blaga

În fiecare moment ne trec mi de gânduri și de idei prin minte, unele din ele prind contur altele trec în uitare, pur și simplu le uităm, ce este mai dureros e că adesea uităm de cei de lângă noi, uităm de cei ce ne-au fost alături în momente dificile ale vieții noastre, uităm de părinți, uităm de frați, uităm până și de noi înșine dar uităm și de Dumnezeu.

Am fost întrebat zilele trecute, de ce visăm şi dacă e bine când visăm? Sigur o explicaţie teologică ar spune că visele pot veni fie de la Dumnezeu fie de la demon, şi că de multe ori visele sunt amăgiri, dar nu cred că un astfel de răspuns ar astepta persoana respectivă.