- Ştiri

“In noaptea asta se intampla ceva, pasarile nu se mai pot stapani si spun rugaciuni in timp ce vantul ascunde cutite stravezii prin copaci si stelele au insomnii, palide toate de frica, se intampla ceva, e noaptea Sfantului Bartolomeu si astept sa navaleasca vantul in casa, sa ma omoare din pricina melancoliilor mele”

In fiecare zi...dincolo de nori

In fiecare zi ma gandesc la tine, in fiecare zi e o clipa mai trista fara tine...oare unde esti, oare ai plecat definitiv, oare o sa te mai vad macar odata, oare chipul tau suav si nobil o sa-l mai intalnesc pe aceeasi banca, oare...? In fiecare zi cerul e mai intunecat fara tine si nu stiu, nu stiu cum sa-l luminez pentru ca sunt prea multi nori, nori ce-mi intuneca sufletul. Nu stiu ce sa aleg.

Leganat de dor

Mi-a fugit dorul, acum nu mai e acasa, oare are destule haine sa nu inghete, oare nu e singur cum sunt eu sau tu, care citesti aceste randuri, oare nu a fost ranit de rautatea lumii, oare la cine e ascuns, sau l-a furat cineva. Unde e dorul de tot ce iubeam odiniora. Nu pot sa uit cat de mult m-a ajutat, cat de mult m-a leganat, cat de mult m-a imbratisat tinandu-mi si de firig si de singuratate si de drag, unde esti acum in bezna noptii, unde esti cand toi te cheama. Oare o fi plecat dorul dintre oameni sau poate e un test sa vada cat rezistam fara el.

În prispa Bisericii - un modest aport liturgic

„Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla”. (Ioan X, 9) Semnificaţia liturgică a termenilor „uşă”, „pridvor” sau „prispă” are un aspect destul de important în cultul nostru, ţinând seama de rolul fundamental pe care îl reprezintă atât uşa, cât şi pridvorul bisericii în sine. Poate adesea am trecut prea uşor cu vederea, în cursurile noastre de liturgică, faţă de importanţa pridvorului Bisericii sau am omis să explicăm mai amănunţit ce rol are acest pridvor în arhitectura bisericească şi în special în cea românească.

Ramas bun

Acum nu mai e nimic de spus, tot ce a fost a fost. A fost o vreme frumoasa pentru noi, a fost o vesnicie intr-un minut, a fost o clipa varsata intr-un ocean etern, a fost o secunda de fericire , inecata intr-un dor nespus fata de casa. Acum raman amintirile si tacerea din noi, voi care sunteti speranta zilei de maine si noi care suntem trecutul de azi. Amintiri frumoase, ganduri ce nu vor muri niciodata, lucruri ce le-a, zidit fiecare din noi, si sperantele zilei de maine, asta sunteti.

În drum spre niciunde

In sus, in jos, in urma sau inainte, nimeni nu stie nici macar eu, unde vrem sa mergem. Pornim cu atata elan si sfarsim cu atata intarziere, pentru ca suntem pe drumul ce duce spre niciunde. Asculti de la toti dar nu toti te asculta pentru ca pe drumul dinspre niciunde nu gasesti pe nimeni. Esti doar tu si tacerea din tine ce parca iti sopteste cuvinte ce vag le intelegi. Unele din ele sunt frumoase precum parfumul rozelor de mai, altele sunt dureroase precum spinii de toamna, dar toate te duc spre totul si spre niciunde.

Inaltpreasfinţitul Arhiepiscop Dr. Timotei Seviciu la ceas aniversar

S-a născut la 4 iunie 1936, la Timişoara, din părinţii Caius şi Vioara, primind din botez numele Traian. în acelaşi oraş a urmat Şcoala elementara, apoi liceul. Între 1953 şi 1957 a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar din Bucureşti, luindu-şi licenta în Teologie, alegând ca subiect: Hristologia şi soteriologia Sfântului Atanasie cel Mare. Între 1957-1960 a urmat cursurile de doctorat la acelaşi Institut, specialitatea Patrologie, secundar Istoria bisericească universală. În 1962 dând examenul aprofundat de admisibilitate, iar în ziua de 5 iunie 1973 a sustinut teza de doctorat în Teologie cu titlul: Doctrina hristologica a Sfantului Chiril al Alexandriei, în lumina tendinţelor actuale de apropiere între Biserica Ortodoxă şi vechile Biserici Orientale, având coordinator pe părintele profesor dr. Ioan G. Coman.

Hristos a inviat Florine..Omagiu fratelui Florin Constantin Buzatu

"Ecumenismul social în viziunea Sf. Vasile cel Mare" Acesta era titlul lucratii semnate de tanarul teolog Florin Constantin Buzatu, care a participat la Al II-lea Simpozion National Studentesc organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxa din Arad. Acum e undeva acolo sus, e in bratele parintesti. L-am cunoscut personal pe Florin, eram organizator al acelui eveniment la acare a participat si el. Era un om sobru dar in aceelas timp plin de viata, un om care prin exemplul lui traia patrologia ortodoxa, un om de o maniera ireprosabila. Acum e plecat.

Aleea cu tei...

Parca au inebunit, nimic nu-i mai opreste in marea lor simfonie ce o pregatesc. Lumea lor e lumea noastra si n-am iubit atat de mult anotimpurile cum le iubesc acum, cand pe aleea cu tei simt cum parca din crestetul capului pana in calcaie sunt invaluit de fermecatorul parfum ce-l emana. Acest miros imi aduce aminte de cele mai frumoase clipe din viata, de primii pasi, de primul zambet, de pirmul cuvant, de prima persoana din viata mea, de primul obiect gasit, de prima bucurie, de primul prieten, de prima iubire...

Visator calator....

Mai e putin, atat de putin timp pana cand vom pleca iar spre alte orizonturi. Parca si iarba pe care o calcam se preface in scrum, lasand urmele pasilor nostirii pe acolo pe unde am umblat ca peste ani si ani de zile, cand ne vom intoarce, sa le vedem ca si cum ar fi ieri. Calatori ce suntem prinsi de doruri grele, care nu stim nici incotro nici spre ce melaguri vrem sa mergem, important e sa plecam, cum de altfel vom pleca toti. Suntem niste vizatori ce credem ca lumea poate deveni frumoasa, suntem niste visatori ce credem ca noi vom schimba ceva, suntem niste visatori ce am da si luna de pe cer pentru o clipa de bucurie, da suntem niste visatori calatori ce aspiram la noi orizonturi, la noi frumuseti, la noi oameni, si la noi insine.

In taina stelelor....

" E mai usoar sa cobori stelele de pe cer decat sa luminezi sufletele oamenilor"Andreea Trifu Nu intamplator am inceput aceste ganduri cu acest citat, farmecul stelelor, pe care adesea uitam sa le admiram, lasa ceva in urma lor. Nu odata am avut senzatia ca acele stele ce luminau noaptea, pentru a nu sta noi in bezna, ma invaluiau cu pacea lumina ce ma facea, adesea, sa nu mai fiu eu. Acum cand scriu aceste randuri nu pot sa-mi iau privirea de la ele, sunt atat de frumoase, atat de calde, si de marete in spendoarea lor.