Uniunea Europeană-de la a avea la a fi.
Postat de paul la 22 August 2010, 21:45:18

Ştirea extinsă

„Nu este nimic mai bun, mai adânc, mai minunat, mai logic, mai generos şi mai desăvârşit decât Hristos...Dacă cineva mi-ar demonstra că Hristos este departe de adevăr şi că adevărul este departe de Hristos aş prefera să rămân cu Hristos, decât cu adevărul.” Feodor Dostoievscki Trăim întro lume plină de paradoxuri, am încetat să ne mai mirăm de „normalitatea acestor vremuri” poate şi pentru că ne-am legat mult de fenomenul electronic, ferească Domnul de o pană de curent că 90 la sută din populaţie intră în panică. În fiecare zi, în fiecare clipă, aşteptăm o schimbare, dar ce schimbare? A unui sintem sau a unor persoane ori aşteptăm schimbarea noastră? Sătui de atâta prefăcătorisme ale societăţii, introduse în subconştientul generaţilor ce vin, sătui de persoane care doar au şi nimic mai mult, sătui de indiferenţă, sătui de amăgiri sau beţii cu apă rece, de promisiuni şi minciuni îmbrăcate atât de vrumos încât îţi dă senzaţia că e adevărat, cred că a venit momentul schimbării de la „a avea” la „a fi” Uniunea Europeană, acea desfrânată cu principii etice, chiar morale după părerea unora, are bani, are putere, are secrete, şi planuri însă îi lipseşte verbul „a fi”. Dacă în ultimii 20 de ani am fost învăţaţi că „a avea” este sinonim cu „a fi” iată de această dată prin criza ce persistă, am reuşit să descoperim un alt verb mult mai nobil şi anume „a fi” Nu contează cât şi ce ai ci mai degrabă contează să fi, să fi recunoscător, să fi altruist, să fi bun, să fi iubitor, să fi pe drumul asemănării cu Dumnezeu. Departe de noi gândul condamnării a celor ce au însă nu e destul trebuie să şi „fi” asemenea celor ce au înţeles Biserica. Dumnezeu nu l-a pedepsit pe bogatul căruia i-a rodit ţarina, atât de mult încât avea nevoie de hambare mai mari, ci pentru că avuţia i-a întunecat mintea gândindu-se doar la el, văzându-se cel mai bogat om din ţinutul respectiv a devenit un „a avea” decât un „a fi”, neajutând pe ceilalţi mai săraci ca el, ce realmente aveau nevoie. Europa de azi trăieşte din abundenţă acest verb „a avea” şi se obsevă cu ochiul liber, cum unii şi-au agonisit, „pe drept”, mai multe case decât degetele de la o mână, sau apartamente de nu le mai ştiu numărul, iar cheile de la maşinile luxoase le ţin în valize că buzunarele sunt mult prea mici şi să nu ma vorbim de conturile secrete din băncile elveţiene. Dar la ce folos oare nu toate sunt praf şi pulbere, oare ducem ceva cu noi după moarte? Nu nu ducem nimic decât faptele noastre bune sau rele,însă Europa ce ne stă înainte a condamnat la moarte verbul „a fi” Hristos este cel ce a schimbat expresia „a avea” cu verbul „a fi”. Nu e destul să ai, să fi stăpân, ci e necesar, în creştinism să dai dovadă de „a fi” de a lăsa în urma ta ceva de care sufletele însetate după adevăr să-şi poată astâmpăra setea de cunoaştere. E momentul schimbării în toate domenile, a venit vremea să-i scoatem din naftalina indiferenţei pe cei care au ceva bun de spus şi care au fost ţinuţi în umbra celor ce trăiau din verbul „a avea” Lumea pe care, cei ce au, o desconsideră, va fi cel mai drept judecâtor al lor, căci s-a cam săturat de discuţii pompoase şi suporoase, fără esenţă, de rivalităţi politice şi ignoranţă de clasă socială. Henry Ward Beecher, un gănditor amenrican din secolul al XIX-lea parafraza Sfânta Scriptură spunând: „Un om este bogat sau sărac în funcţie de ceea ce este nu de ceea ce are” adică nu e suficient să aiaveri nenumărate, ci mai degrabă trebuie să fi om între oameni. Crucificarea verbului „a fi” a început odată cu înţelegerea greşită a libertăţii sociale chiar şi religioase. Vedem diferite secte în care „ a avea” are prioritate la „a fi” nu pentru că ei sunt altfel ci pentru că nu înţeleg cuvântul Evangheliei, trăin în aceea rătăcire sectară pe care o confundă cu adevărul. Hristos este totul, este adevărul, este viaţa, este calea, El este Cap al Bisericii, deci cel ce nu trăieşte în Biserică nu se mântuieştie, El rămâne exempul cel mai concret al verbului „a fi”. În sociatatea de azi omul, prin criza morală şi spirituală, şi-a dat seama că nu mai contează, sau cel puţin aşa vrem să credem, plicul gros sau „atenţiile” de mii de euro ci mai degrabă profesionalismul şi competiţia. Pentru a ajunge la o reaşezare a lumii, trebuiesc înlocuiţi spinii ce au prins rădăcini în posturile lor distrugând tot grâul bun ce dădea să încolţească în jur ce a fost înăbuşit de umbră. Europa are nevoie de întoarcere la adevăratele valor şi acestea se găsesc în Biserică, pentru că fără ea adică făr Biserciă lumea îşi condamnă la moarte sufletească propria existenţă. Ura, răutatea, invidia, răzbunarea sunt lucruri pe care U. E. le-a hrănit la pieptul ei cu laptele dulce-amar la dorinţei de putere şi de dominare. Lepădarea egocentrismului şi fuga de la „a avea” la „a fi” lasă loc lui Dumnezeu în sufletul nostru pentru că altfel: Nu există spaţiu pentru Dumnezeu într-un om care este prea plin de sine.” Spunea Martin Buber, deci se cere reînvierea verbului „a fi” dacă vrem să avem ceva valoros pente ani şi ani de zile.